Pages Menu
Categories Menu

Posted on aug. 19, 2020

20 de remedii naturale care te ajută să scapi de celulită

20 de remedii naturale care te ajută să scapi de celulită

Celulita este aspectul umflat și neplăcut al pielii, care apare ca urmare a formării unor depozite de grăsimi și fluide în țesuturile profunde ale pielii. Este o problemă foarte comună a femeilor, localizată mai ales la nivelul coapselor și a feselor, dar care poate apărea și în alte zone, deasemenea.

Mai mult, celulita este destul de greu de tratat, cu toată multitudinea de creme existente pe piață. Metodele naturale de tratare a celulitei, pe de altă parte, sunt mult mai sigure și mai eficiente, mai ales dacă sunt folosite regulat. Iată câteva dintre acestea:

1. Ghimbir

Ghimbirul are un conținut ridicat de antioxidanți și posedă calități antiinflamatorii, ceea ce îl transformă într-un remediu eficient pentru celulită, fie că este aplicat topic sau consumat sub formă de suc.

Rețeta:

  • 2 linguri de ghimbir ras
  • 2 linguri de suc de lămâie

Ghimbirul proaspăt ras se amestecă cu sucul de lămâie și se aplică pe zona afectată. Se menține timp de 15 minute, apoi se clătește cu apă rece. Repetă o dată pe săptămână pentru a obține rezultatele dorite.

2. Busuioc

Busuiocul are capacitatea de a limita cantitatea de grăsimi acumulate în organism, astfel încât, dacă este utilizat regulat, poate trata celulita.

Rețeta:

  • câteva frunze de busuioc
  • 1 ceașcă de apă

Frunzele de busuioc se pun la fiert într-o ceașcă de apă. Când începe să fiarbă se închide focul și se lasă să se răcorească. Înmoaie un tampon de vată în acest ceai și aplică pe zonele afectate. Lasă să acționeze timp de 20 de minute, apoi clătește. Repetă o dată sau de două ori pe săptămână pentru a obține rezultatele dorite.

3. Mușețel

Mușețelul îmbunătățește circulația sangvină în organism și repară structura țesutului conectiv, permițând formarea de colagen nou, cel care menține fermitatea pielii.

Rețeta:

  • 2 linguri de ceai de mușețel

Înmoaie un tampon de vată în ceai de mușețel și aplică direct pe zonele afectate. Menține timp de 30 de minute sau până când se usucă complet. Clătește cu apă rece și usucă, tamponând cu un prosop uscat. Repetă în fiecare zi pentru a obține rezultatele dorite.

4. Castane sălbatice

Castanele conțin un ingredient denumit escină, care ajută la diminuarea porilor și îmbunătățește circulația sangvină, din aceste motive fiind unul dintre cele mai proeminente remedii pentru celulită.

Rețeta:

  • 2 linguri pudră de castane sălbatice
  • 1 lingură de apă

Amestecă cele două ingrediente, pentru o obține o pastă semi-groasă. Aplică pe zona afectată și menține timp de jumatate de oră. Clătește apoi cu apă călduță și usucă pin tamponare. Repetă o dată sau de două ori pe săptămână pentru rezultatele dorite.

5. Ciulinul laptelui

O plantă străveche, folosită ca remediu pentru numeroase probleme ale pielii, inclusiv celulită. Ea conține antioxidanți, care conferă fermitate pielii.

Rețeta:

  • 2 linguri de pudră de ciulinul laptelui sau 2 capsule de ciulinul laptelui
  • 1 lingură de apă

Se amestecă foarte bine ingredientele, formând o pastă care se aplică pe zona afectată și se menține aproximativ 25 de minute. Apoi se clătește cu apă călduță și se usucă. Repetă de două ori pe săptâmână.

6. Oțet din cidru de mere

Plin de antioxidanți și minerale, oțetul din cidru de mere detoxifiază organismul și estompează celulita, reducând mărimea umflăturilor. Poate fi aplicat local, dar și consumat.

Rețeta:

  • 2 linguri oțet din cidru de mere
  • 4 linguri de apă
  • 1 lingură de miere

Se amestecă bine toate ingredientele într-un bol. Se aplică pe zona afectată și se lasă 30 de minute, înainte de a clăti cu apă caldă. Repetă o dată sau de două ori pe săptămână.

7. Lămâie și sare de mare

Fiind bogată în bioflavonoizi și vitamina C, lămâia acționează ca un diuretic natural, care ajută organismul să elimine excesul de apă, astfel încât este un bun agent detoxifiant și anticelulitic.

Rețeta:

  • 2 linguri suc de lămâie
  • 1 lingură sare de mare

Amestecă ambele ingrediente într-un bol. Aplică amestecul pe zona afectată și menține timp de 20 de minute. Clătește cu apă caldă. Repetă o dată pe săptămână.

8. Ulei de ienupăr și ulei de cocos

Având calitatea de detoxifiere a pielii, uleiul de ienupăr ajută la reducerea celulitei, mai ales atunci când este utilizat împreună cu uleiul de cocos.

Rețeta:

  • 2 linguri ulei de ienupăr
  • 2 linguri ulei de cocos

Amestecă bine cele două uleiuri și aplică pe zona afectată folosind un tampon de vată. Clătește după 20 de minute. Repetă procedeul de cel puțin două ori pe săptămână.

9. Ulei esențial de rozmarin și nuci

Uleiul esențial de rozmarin stimulează circulația sistemului limfatic, ceea ce reduce aparența celulitei. În plus, tonifică pielea și o face mai fermă.

Rețeta:

  • 1 lingură ulei de rozmarin
  • 4-5 nuci măcinate fin

Nucile trebuie măcinate foarte fin, ca o pudră. Peste ele se adaugă uleiul de rozmarin și se amestecă. Se aplică pe zona afectată, se lasă să acționeze timp de o jumătate de oră, apoi se clătește. Repetă de două ori pe săptămână.

10. Cafea, ceai verde și zahăr brun

Cafeaua conține cafeină, un ingredient care exfoliază pielea, stimulează fluxul sangvin și strânge pielea, estompând celulita.

Rețeta:

  • 1 lingură pudră fină de cafea
  • 1 lingură ceai verde
  • 1 lingură zahăr brun

Toate ingredientele se amestecă într-un bol, până se obține o pastă uniformă. Aceasta se aplică pe zona afectată, frecând ușor timp de câteva minute. Se menține cam 30 de minute, apoi se clătește cu apă caldă. Repetă o dată sau de două ori pe săptămână.

11. Aloe vera și ceai de mușețel

Gelul de aloe vera strânge pielea și o face mai fermă, reducând astfel celulita.

Rețeta:

  • 2 linguri gel de aloe vera
  • 2 linguri ceai de mușețel

Se amestecă gelul proaspăt extras de aloe vera cu ceaiul de mușețel. Se aplică pe zona afectată și se menține timp de o jumătate de oră. Se clătește apoi și se usucă. Repetă o dată pe săptămână pentru rezultate bune.

12. Ovăz și ulei esențial de lavandă

Fiind bogat în fibre solubile și insolubile, ovăzul este unul dintre cele mai eficiente remedii care ajută la prevenirea apariției celulitei.

Rețeta:

  • 2 linguri fulgi de ovăz
  • 2 linguri ulei esențial de lavandă

Ovăzul se macină și se amestecă cu puțină apă, pentru a obține o pastă. Se adaugă puțin ulei esențial de lavandă și se amestecă bine. Se aplică pe zona afectată și se menține o jumătate de oră, apoi se clătește. Se repetă de două ori pe săptămână.

13. Ulei de măsline

Uleiul de măsline are efect de reducere a grăsimilor, atunci când este aplicat regulat prin masaj. El și hrănește foarte bine pielea.

Rețeta:

  • 2 linguri ulei de măsline

Se ia o cantitate generoasă de ulei de măsline și se aplică pe zona afectată, masând cu mișcări circulare. Masajul continuă timp de 10-15 minute. Se repetă procesul în fiecare zi, pentru cele mai bune rezultate

14. Ulei de migdale

Uleiul de migdale, atunci când este aplicat pe piele, îmbunătățește circulația sangvină și reduce aparența celulitei.

Rețeta:

  • 2 linguri ulei de migdale

Se ia o cantitate generoasă de ulei de migdale și se masează cu el zona afectată timp de 10 minute. Nu se clătește la final. Se repetă zilnic.

15. Turmeric

Turmericul este cunoscut pentru calitatea de reducere a grăsimilor, el crescând abilitatea organismului de a elimina țesutul adipos, reducând astfel celulita.

Rețeta:

  • 1 linguriță de turmeric
  • 1 linguriță de miere

Turmericul și mierea se amestecă într-un bol. Se aplică pe zona afectată și se menține o jumătate de oră, apoi se clătește. Se repetă de două ori pe săptămână.

16. Unt de shea

Fiind un agent natural de hidratare, untul de shea stimulează producția de colagen la nivelul pielii și o înmoaie, reducând aparența celulitei. Mai mult, el te ajută să scapi și de pielea portocalie cauzată de celulită, dacă este folosit regulat.

Rețeta:

  • 2 linguri unt de shea

Se ia cu degetele o cantitate generoasă de unt de shea și se masează zona afectată timp de 15 minute. Apoi se clătește. Se repetă zilnic pentru a obține rezultatele dorite.

17. Bicarbonat de sodiu

Bicarbonatul de sodiu exfoliază pielea și îi menține echilibrul pH. El conține și antioxidanți care hrănesc pielea, îi îmbunătățesc textura, o tonifică și îi mențin elasticitatea, reducând astfel celulita.

Rețeta:

  • 2 linguri bicarbonat de sodiu
  • 2 linguri de miere

Se amestecă bicarbonatul de sodiu și mierea în cantități egale. Se aplică pe zona afectată și se menține 4-5 minute. Apoi se clătește. Repetă procesul de două ori pe săptămână.

18. Scorțișoara

Scorțișoara ajută la reglarea grăsimii din organism atunci când este aplicată topic sau consumată regulat, controlând astfel celulita.

Rețeta:

  • 1 lingură pudră de scorțișoară
  • 1 lingură de miere
  • ½ ceașcă de apă fierbinte

Se amestecă scorțișoara cu apa fierbinte timp de 30 de minute. Apoi se adaugă mierea. Se înmoaie un tampon de vată în amestec și se aplică pe zona afectată, se lasă 30 de minute, apoi se clătește. Repetă de două ori pe săptămână.

19. Sarea de baie

Sarea de baie are capacitatea de a elimina toxinele din organism și de a reduce excesul de grăsimi, dacă este utilizată repetat. Se poate folosi sare Epsom.

Rețeta:

  • 1 ceașcă sare de baie
  • ½ cadă cu apă caldă

Se adaugă sarea de baia în cada cu apă caldă în care faci baie. Ai grijă să se amestece bine. Repetă această baie de două ori pe săptămână.

20. Ulei de bebeluși și ceai verde

Uleiul de bebeluși este un foarte bun agent pentru hrănirea pielii, care elimină foarte bine celulita, mai ales dacă este utilizat în combinație cu ceaiul verde. Ceaiul verde stimulează eliberarea grăsimilor acumulate în exces, reducând astfel celulita.

Rețeta:

  • 1 lingură ulei de bebeluși
  • 1 lingură de ceai verde

Se amestecă foarte bine ambele ingrediente și se aplică pe zona afectată. Așteaptă 15-20 de minute înainte de a clăti. Repetă de două ori pe săptămână pentru a scăpa de celulită.

error

Like dacă îți place blogul meu