Pages Menu
Categories Menu

Posted on mart. 7, 2018

Cum se îngrijește cel mai bine tenul uscat

Cum se îngrijește cel mai bine tenul uscat

Cele mai multe persoane se confruntă cu problema tenului uscat pe tot parcursul sezonului rece. Dar sunt și unele care au tenul uscat pe tot parcursul anului, iar pentru acestea perioada iernii este și mai dificilă, tenul tinzând să devină încă și mai uscat.

Tenul uscat nu este doar o problemă de look, ci poate fi considerată o problemă de sănătate sau chiar un simptom al unor condiții precum cele ale tiroidei sau anemie, deci ar fi bine să verifici cauzele apariției acesteia.

Pielea uscată arată neatractiv, dar se simte mai rău decât arată. Nu contează ce creme hidratante folosești, nu prea vrea să dispară. Chiar mai rău este faptul că resimți o senzație de strâmtare a pielii și chiar mâncărime. Dacă te scarpini prea mult, poate apare roșeața sau chiar sângerări.

Dacă te confrunți cu toate aceste probleme, trebuie să știi că sunt unele precauții pe care le poți lua, pentru a evita apariția lor. Iată câteva dintre ele.

1. Preferă dușurile cu apă rece sau puțin caldă

Da, e foarte confortabil un duș fierbinte, mai ales în timpul lunilor reci, dar dacă ai tenul uscat, pielea ta începe să se usuce încă și mai mult dacă folosești apă fierbinte.

Cel mai bine este să folosești apă rece dacă vrei ca porii să rămână închiși și să rețină cât mai multă umiditate. Dacă totuși nu poți suporta apa rece, atunci ai grijă să fie cât mai puțin caldă. Un bonus suplimentar este că baia rece întârzie apariția ridurilor și a liniilor fine, unele dintre primele semne ale îmbătrânirii, care apar foarte repede la persoanele cu tenul uscat.

2. Folosește un gel de duș ușor

Săpunurile și gelurile de duș sunt de obicei foarte parfumate, de aceea pot dăuna pielii uscate. Cel mai bine este să folosești un gel de duș hidratant, neparfumat sau puțin parfumat.

Deși gelurile de duș parfumate sunt în trend acum, este mai bine să le eviți. Și nu folosi o cantitate prea mare, pentru a nu îndepărta și mai mult grăsimile naturale ale pielii.

3. Aplică un ulei înainte de duș

Este un truc foarte util, deoarece uleiul menține umiditatea în piele, înainte de a intra la duș. În plus oferă pielii și o barieră protectoare împotriva apei.

Poți folosi ulei de cocos, ricin, migdale sau ulei de măsline. Oricare dintre acestea pătrunde bine în piele și sunt foarte bune pentru pielea uscată. Poți folosi chiar ceva și mai ușor, precum uleiul pentru copii. Acesta este foarte ușor și poate fi folosit și după duș, pentru că nu se va lua pe haine.

4. Exfoliază

Exfolierea este bună nu doar pentru față. Corpul tău are și el destul de multe celule moarte. Exfolierea corpului este adesea ignorată, deși îndepărtarea celulelor moarte și este foarte importantă, pentru ca pielea nouă și sănătoasă să fie adusă la suprafață.

Poți cumpăra un exfoliant sau ți-l poți face singură, cu ingredientele pe care le ai acasă. Un scrub bun poate conține zaț de cafea și ulei de măsline, de exemplu. Acesta hidrateză pielea și o înmoaie, ca la bebeluși. Cafea îți face pielea mai fermă, deci dacă ai probleme cu celulita, acesta este ingredientul magic pentru tine.

Un alt scrub bun poate conține zahăr, suc de lămâie și ulei de măsline. Sucul de lămâie ajută și la albirea tenului, ajutând la îndepărtarea bronzului.

5. Hidratează pielea după duș

Nu lăsa pielea la aer, să se usuce după ce ai făcut duș. Aplică o cremă hidratantă imediat, pentru ca umiditatea să se păstreze în piele.

Este recomandat un hidratant intensiv, precum unul care conține unt de cacao sau unt de shea. Astfel nu mai trebui să hidratezi de mai multe ori.

6. Masaj cu ulei

Masează-ți pielea folosind un ulei de corp ușor, fără grăsimi, în fiecare seară înainte de culcare. Asta stimulează circulația sangvină la nivelul pielii și asigură pătrunderea uleiului în straturile profunde.

Folosește un ulei cu absorbție rapidă, pentru că de obicei uleiul se lipește de haine.

7. Balsamul de buze

Mai mult ca sigur buzele tale sunt și ele uscate și au tendința să se crape și chiar să sângereze uneori. De aceea ai nevoie să le acoperi complet cu balsam de buze, mai ales înainte de culcare.

error

Like dacă îți place blogul meu