Mierea și tinctura de propolis, remedii naturale foarte eficiente pentru arsuri
Dacă te arzi sau te opărești ușor, și nu este nevoie să apelezi neapărat la serviciile de urgență, caută borcanul de miere în cămară! Te va ajuta la ameliorarea durerii și la vindecarea rănii, în funcție de gravitatea acesteia.
În primul rând, ține arsura sub un jet de apă rece. Acest lucru răcește pielea, stopează arsura și ameliorează durerea. În al doilea rând, este nevoie să tratezi zona sau zonele respective cât mai rapid și eficient.
Mierea și tinctura de propolis sunt remedii naturale foarte eficiente pentru arsuri și mai ales pentru opăriri. Unge arsura cu miere. Indicat este ca orice arsură să rămână liberă, neacoperită, dar dacă acest lucru nu este posibil, pune o folie de plastic peste miere și abia apoi bandajează. Repetă operația dimineața și seara, după ce ai spălat locul cu ceai de tei sau mușețel.
Dacă nu ești alergic(ă) la propolis, tinctura de propolis este unul dintre cele mai rapide și eficiente remedii. Vindecarea rănii se poate vedea cu ochiul liber, imediat cum pui tinctura de propolis pe arsură, rana se va retrage.
Mai poți, de asemenea, să prepari în casă o cremă ce conține următoarele ingrediente: un morcov ras amestecat cu o linguriță de miere sau un fir de praz mărunțit bine și fiert în lapte.
Poți pune imediat și comprese cu alcool + infuzie de mușetel sau soc, oțet de mere sau tinctură de propolis, pastă de dinți. Acestea se țin 1/4 h – 2-3 h.
Maceratul de cătină în miere sau maceratul de cătină în alcool slab și miere ajută rapid la vindecare, dispărând roșeața.
Toate aceste tratamente naturale au apărut din necesitate și în timp și-au dovedit eficiența. E de la sine înțeles că atunci când te arzi, te opărești, te frigi… nu-ți mai arde de citit, de preferat este ca această informație să o știi dinainte ca să o poți aplica.