Pages Menu
Categories Menu

Posted on nov. 29, 2020

Remediile care te scapă pentru totdeauna de mătreață

Remediile care te scapă pentru totdeauna de mătreață

Te deranjează mătreața enervantă din păr? Află că sunt câteva remedii naturale care te ajută să scapi pentru totdeauna de mătreață.

Da, ai auzit bine! Uneori, mătreața apare datorită secreției excesive de sebum de la nivelul scalpului. Aceasta poate duce la apariția acneei pe scalp, care provoacă mâncărimi. Din nefericire, acneea de pe scalp este mai puțin vizibilă decât cea de pe față și, netratată, se inflamează și chiar sângerează datorită scărpinării. Deci excesul de grăsimi nu este bun pentru nicio parte a corpului, iar tot ceea ce avem nevoie este un echilibru al acesteia.

Pentru că mătreața apare și pe scalpul gras și pe cel uscat, aceste remedii naturale te pot ajuta sa scapi de ea în ambele situații. Citește și scapă pentru totdeauna de mătreață!

Usturoi

Usturoiul are proprietăți antifungice și antiinflamatorii care ajută la eliminarea mătreții persistente.

Ia un usturoi, feliază-l în bucăți mici. Apoi pune-le la blender, pentru a obține o pastă groasă. Aplică această pastă pe scalp și pe rădăcinile părului și lasă să acționeze timp de 15 minute. După acest interval, clătește cu un șampon ușor.

Pământul lui Fuller

Un remediu mai puțin cunoscut, dar care are calități antifungice care te ajută să scapi de mâncărimea scalpului.

Înmoaie puțin în apă, până când devine moale. Aplică pe scalp și pe rădăcini. După 30 de minute clătește cu apă și un șampon ușor. Repetă o dată pe săptămână pentru rezultate bune.

Ulei de cocos

Pentru hidratarea rădăcinilor, un tratament cu ulei de cocos este o alegere foarte bună.

Doar aplică ușor pe rădăcinile părului și masează, pentru a stimula creșterea părului. Aplică uleiul de cocos și lasă-l timp de 30 de minute. Apoi clătește cu un șampon ușor. Repetă de două ori pe săptămână, ca să scapi de mătreață cât mai repede.

Oțet din cidru de mere

Oțetul din cidru de mere acționează foarte bine împotriva mătreții. El are acțiune astringentă, echilibrând pH-ul la nivelul scalpului.

Ai nevoie de părți egale de oțet din cidru de mere și apă, amestecate bine, cu care se masează ușor scalpul. Clătește după 15 minute. Poți folosi remediul de două ori pe săptămână ca să scapi de mătreață permanent.

Suc de ceapă

Sucul de ceapă conține antioxidanți care ajută la prevenirea inflamației scalpului. Sucul de ceapă tratează mătreața și împiedică orice infecții ale scalpului.

Ceapa se curăță și se dă la răzătoare. Se stoarce pentru a obține sucul, care se aplică pe scalp folosind un tampon de vată. După 20-30 minute și clătește cu un șampon ușor.

Bicarbonat de sodiu

Bicarbonatul de sodiu are acțiune antibacteriană, dar conține și agenți antifungici. El neutralizează pH-ul scalpului și calmează pielea.

Ai nevoie de 2-3 linguri de bicarbonat de sodiu și puțină apă. Se amestecă bicarbonatul de sodiu cu apă pentru a obține o pastă. Aceasta se aplică pe scalp și se lasă timp de 10 – 15 minute. Apoi se clătește.

Iaurt

Iaurtul conține acid lactic, care previne uscarea scalpului. Mai mult, menține și o bună hidratare a scalpului.

Părul trebuie spălat cu șampon înainte de a aplica iaurtul. Se aplică și se lasă 15 minute, acoperit cu o cască de duș. Se clătește cu apă și apoi din nou cu șampon.

Gel de Aloe Vera

Aloe vera este unul dintre cele mai bune ingrediente care te scapă de mâncărimea scalpului. Cel mai bine este să folosești o frunză proaspătă de aloe vera, dar poți folosi și gel gata preparat.

Gelul de aloe vera se aplică direct pe scalp, se lasă 15 – 20 de minute, apoi se clătește cu apă călduță, pentru ca să poată fi îndepărtat ușor.

error

Like dacă îți place blogul meu