Pages Menu
Categories Menu

Posted on dec. 11, 2017

Cum faci ca machiajul tău să reziste toată noaptea

Cum faci ca machiajul tău să reziste toată noaptea

Cine vrea să piardă timp prețios la o petrecere doar ca să-și refacă machiajul? Dacă nu vrei să-ți iei cu tine rimelul, pudra, rujul, și altele, noi am descoperit câteva secrete, astfel încât machiajul să reziste și să arate bine până dimineața, iar tu să te distrezi liniștită.

FOLOSEȘTE SPRAYUL DE FIXARE DE DOUĂ ORI

Pentru un machiaj rezistent, folosește un spray de fixare înainte și după aplicarea bazei de machiaj.

Aerul rece, mai ales, determină uscarea pielii. Acest fenomen de deshidratare face ca tenul să absoarbă orice emolienți prezenți în machiaj, lăsându-te cu o bază de machiaj uscată, cretoasă.

Mai rău, când vii de la frigul de afară înăuntru, la cald, poți transpira imediat, iar machiajul se va strica rapid. Un spray de fixare multifuncțional rezolvă ambele probleme.

FOLOSEȘTE PRIMER PENTRU BUZE ȘI RUJ METALIC

Buzele trebuie mai întâi hidratate, folosind un balsam de buze. Apoi se folosește o cantitate generoasă de primer, aplicat cu precizie, deoarece rujul se lipește bine peste primer.

Apoi, pudrează cu puțină pudră de fixare translucidă, trecând peste marginea buzelor. De preferat este să folosești un ruj metalic lichid, deoarece  pigmentul metalic rezistă mai mult pe buze.

În loc de aplicator, se poate folosi și o pensulă. Pensula se umple bine de ruj, și cu marginea acesteia se trasează conturul buzelor. La final, folosește un creion de buze bine ascuțit și joacă-te cu forma buzei, pentru a crea un finisaj clar.

SAU FOLOSEȘTE DOAR CREIONUL DE CONTUR

Începe cu un creion de contur transparent, creând o linie invizibilă pe marginea naturală a buzei și puțin înafară. După asta, acoperă toată buza cu creionul de contur.

Creionul crează forma buzei și o definește, iar pentru ruj reprezintă un strat de backup, care îl face să arate bine, chiar dacă rujul începe să se șteargă. Sau poți renunța de tot la ruj, iar buzele tale vor arăta naturale, texturate, ca și cum ar fi fost rujate.

FIXEAZĂ ANTICEARCĂNUL CU PUDRĂ

Ochii trebuie pregătiți mai întâi cu o cremă de ochi, apoi cu un anticearcăn intens.  Încălzește-l puțin pe degete și aplică-l prin presare doar în jurul ochilor. Nu ai nevoie de el peste tot.

Pentru ca aspectul să nu fie prea încărcat, folosește un anticearcăn lichid, pe care îl fixezi cu pudră transparentă. Îndepărtează excesul cu o pensulă curată, pufoasă, mai micuță.

FOLOSEȘTE MAI MULTE HIGHLIGHTERE O DATĂ

Pentru un machiaj ultra-rezistent, un truc este să aplici mai multe straturi, cu mai multe formule diferite. Începe cu un primer iluminator lichid, apoi urmează o cremă iluminatoare pe pomeții obrajilor și în jurul sprâncenelor, apăsând ușor cu degetele pentru a pătrunde bine în piele.

Pentru strălucire, folosește în continuare un highlighter pudră. Cu cele trei straturi  de highlighter, machiajul tău va rezista cu siguranță.

STRATURI MULTIPLE DE PUDRĂ DE OCHI

Dacă vrei ca machiajul să reziste trebuie să înveți să aplici mai multe straturi. Mai întâi un primer, apoi o pudră de culoare deschisă, pentru a crea o umbră ușoară de la gene la sprâncene.

Pentru intensificarea culorii, aplică pudra de ochi ca un văl de pigment, doar pe pleoape și pe osul frunții.

FOLOSEȘTE RIMEL ȘI PRIMER DE GENE NOI

Tuburile trebuie să fie noi. Rimelul vechi se usucă repede și se dezlipește ușor.

FOLOSEȘTE RIMEL REZISTENT LA APĂ

Cele mai multe rimeluri îngreunează genele, chiar și cele cu efect de curbare. Pentru a preveni acest lucru, folosește mascara rezistentă la apă. Genele nu vor acumula mizerie și vor sta ridicate toată ziua.

error

Like dacă îți place blogul meu