Pages Menu
Categories Menu

Posted on dec. 13, 2019

10 mituri de machiaj pe care nu trebuie să le crezi

10 mituri de machiaj pe care nu trebuie să le crezi

Lumea machiajului este atât de fascinantă, dar de multe ori și o mare necunoscută pentru multe dintre noi. Adunăm bucăți de informații din diverse surse și încercăm să le punem cap la cap pentru a încropi un machiaj cât de cât decent.

Dar uneori informațiile sunt mult prea vagi sau incorecte, încât e dificil de distins între ceea ce e bun și ceea ce e mai puțin bun, iar unele dintre avantajele promise nu sunt chiar așa cum ne-am așteptat.

De aceea am ales câteva mituri ale machiajului care nu sunt chiar adevărate, pentru a vedea de ce.

Mitul 1- Nu e nevoie să aplici fondul de ten pe toată fața

 

Fondul de ten reprezintă baza oricărui machiaj. El se aplică în scopul uniformizării culorii tenului și nu pentru a ascunde petele sau roșeața. Pentru aceasta există corectorul.

Aplicarea fondului de ten doar pe anumite zone nu este o idee prea bună pentru că diferențele vor fi vizibile.

Mitul 2- Fondul de ten închis la culoare te face să arăți mai bronzată

Dacă îți place să fii mai bronzată, fondul de ten mai închis la culoare nu este cea mai bună soluție. Dacă faci asta, efectul nu va fi decât acela că ai ales culoarea greșită a fondului de ten.

!!Fondul de ten trebuie să fie cât mai apropiat de culoarea naturală a tenului tău!!

Mitul 3- Folosirea corectorului după fondul de ten

Corectorul nu este următorul pas după fondul de ten. Corectorul se poate aplica foarte ușor singur, fără să mai fie nevoie și de fond de ten dacă nu ai diferențe foarte vizibile de pigmentație.

Folosește corectorul pentru a ascunde cearcănele, petele sau roșeața, dar ai grijă să se potrivească cât mai bine culorii tenului tău și să-l încorporezi complet.

Mitul 4- Culoarea creionului de sprâncene trebuie să fie neagră

Creionul de sprâncene prea închis la culoare este o greșeală. El nu va face decât ca sprâncenele tale să arate nenatural.

Alege întotdeauna o nuanță mai deshisă decât cea a sprâncenelor tale!

Mitul 5- Aplică luciu în colțul interior al ochilor pentru a-i scoate în evidență

Probabil ai văzut celebritățile făcând asta și ești sigură că merge. Dar un factor important de care depinde acest efect este vârsta. Evidențierea colțului interior al ochilor este un truc grozav dacă nu ai linii fine sau riduri în jurul ochilor.

Dacă însă le ai, evidențierea colțului ochilor le va face și pe acestea mai vizibile, ceea ce nu cred că-ți dorești.

Mitul 6- Bronzantul se aplică doar pe punctele înalte ale feței

Ideea de aplicare a produsului pe punctele înalte ale feței este de a le face mai vizibile atunci când lumina cade pe față. Rolul cremei bronzante este de a încălzi fața și de a o contura, nu de a o evidenția.

Deci, aplică bronzant pe obraji și pe frunte!

Mitul 7- Zâmbește și aplică blush pe pomeții obrajilor

Nu este greșit, dar nu este nici universal. Pe măsură ce îmbătrânim, pielea tinde să se lase. Așa că, dacă zâmbești și aplici blush-ul, când închizi zâmbetul vei vedea că ai pus blush mai jos decât ai fi dorit.

Deci, dacă pielea este mai lăsată, aplică blush-ul fără să încordezi obrajii.

Mitul 8- Machiajul cauzează acnee

Asta se întâmplă doar dacă folosești produse expirate. Acneea are multe cauze, însă doar aplicarea machiajului nu cauzează acnee.

Ai grijă la produsele vechi sau expirate, care pot înfunda porii și determina diverse probleme ale pielii.

Mitul 9- Produsele scumpe sunt întotdeauna mai bune

Prețul nu garantează calitatea. Multe produse scumpe primesc review-uri proaste.

Nu e nevoie să chletui mult pe produsele de machiaj. Testează și cu siguranță ve descoperi comori nebănuite la prețuri convenabile.

Mitul 10- Săpunul îndepărtează machiajul

Nimic mai neadevărat. Ba mai mult, spălarea feței cu săpun poate dăuna tenului. Săpunul are un pH mai mare decât al pielii.

Pentru îndepărtarea machiajul se folosește un demachiant, urmat de o cremă ușoară. 

error

Like dacă îți place blogul meu