Pages Menu
TwitterRssFacebook
Categories Menu

Posted on mai 7, 2020

Alimentele care stimulează imunitatea, recomandate persoanelor în vârstă

Alimentele care stimulează imunitatea, recomandate persoanelor în vârstă

Pe măsura îmbătrânirii, sistemul imunitar slăbește, ceea ce crește posibilitatea apariției problemelor de sănătate.  Un sistem imunitar care funcționează bine este capabil să îndepărteze organismele străine și celulele maligne, poate regla răspunsul imun împotriva triggerilor externi dăunători.

În cazul seniorilor, stimularea sistemului imunitar se poate face printr-o dietă echilibrată, care să conțină legume proaspete și condimente bogate în anumite vitamine și minerale, ceea ce ajută la construirea unui mecanism de apărare puternic, capabil să lupte împotriva infecțiilor și bolilor.

În condițiile actualei pandemii, experții recomandă, pe lângă menținerea standardelor de igienă, stimularea imunității, mai ales în cazul categoriilor de risc.

O listă de alimente care ajută la stimularea imunității este din acest motiv foarte importantă. Iată câteva dintre acestea:

1. Orezul brun

Orezul brun conține numeroase vitamine, minerale și compuși puternici, care, atunci când sunt consumate în porții  controlate, susțin funcția sistemului imunitar.

Orezul brun este bogat în antioxidanți, care ajută în lupta cu radicalii liberi, cei care pot cauza degradări sistemului imunitar și stării de sănătate în general.

2. Cartofii dulci

Cartofii dulci sunt bogați în beta caroten și vitamina A, sunt plini de antioxidanți, foarte benefici pentru sistemul imunitar al persoanelor în vârstă.

Aceste legume sunt și foarte bogate în carbohidrați, aceștia fiind recomandați a fi consumați cel puțin o dată pe săptămână.

3. Spanacul

Bogat în vitamina C, conținând numeroși antioxidanți și beta-caroten, spanacul este recomandat a se adăuga în orice dietă.

Spanacul este foarte bogat și în vitamina K, ceea ce îl face foarte important pentru stimularea imunități seniorilor.

4. Ouăle

Foarte bogate în proteine și vitamine, care sunt importante pentru sistemul imunitar, ouăle sunt practic definite drept un depozit de vitamine și minerale, absolut necesare pentru orice adult.

5. Iaurtul

Iaurtul ajută la întărirea tractului intestinal, ceea ce ajută la prevenirea bolilor gastrointestinale. Iaurtul este plin de probiotice (bacterii bune) care ajută la distrugerea bacteriilor daunătoare din stomac și sunt perfecte pentru stimularea imunității adulților în vârstă.

6. Condimente

Condimentele gen turmeric și ghimbir pot ajuta organismul să combată infecțiile și bolile bătrânilor. Ele pot ajuta chiar la repararea celulelor degradate și la întărirea abilității acestora de a funcționa bine. 

Alte condimente, precum scorțisoara sau oregano,  sunt adăugiri sănătoase pentru stimularea funcției imunitare.

7. Alimente cu un conținut scăzut de proteine

Carnea de pui fără piele, carne de vită, somonul, soia, sunt alimente sănătoase care susțin  funcția creierului și promovează sănătatea aparatului cardiovascular.

Fiind surse bogate de acizi grași omega-3, aceste alimente ajută la îmbunătățirea sistemului imunitar și la protejarea organismului împotriva bolilor.

8. Apa

Este esențial pentru bătrâni să consume cel puțin opt pahare de apă pe zi, pentru a menține umiditatea membranelor mucoase și pentru a reduce șansele de îmbolnăvire, în special gripă și răceală.

Hidratarea menține buna funcționare a sistemului imunitar.

Pe lângă toate acestea, consumul de frcute de pădure, mere, salate, ardei, migdale, sfeclă, sunt de mare ajutor pentru îmbunătățirea sistemului imunitar.

În concluzie, alimente stimulatoare ale imunității mențin inima activă, circulația sangvină și starea de sănătate. O dietă echilibrată, alături de exerciții fizice și un somn odihnitor, reduc riscul de apariție a unor boli, în special cele ale sistemului respirator.

error

Like dacă îți place blogul meu