Tratamentul facial cu fructe, pas cu pas
O alternativă a tratamentelor costisitoare de la salon, tratamentul facial cu fructe este foarte ușor de realizat, chiar la tine acasă și are avantajul folosirii ingredientelor naturale, sănătoase. Tratamentele faciale sunt recomandate cel puțin o dată pe lună, pentru ca tenul să arate sănătos și suplu.
Vezi mai jos ghidul pas-cu-pas pentru tratamentul facial cu fructe.
Pasul 1: Curățarea
Primul și cel mai important pas al oricărui tratament facial este curățarea. Ea are rolul de a îndepărta excesul de praf de pe piele, dar și de a deschide porii, pregătind tenul pentru tratament.
În acest caz, vom folosi lapte pentru curățare. Laptele are efect de curățare în mod natural și adaugă strălucire instantanee pielii.
Ingrediente: 1 lingură de lapte crud, un tampon de vată
Metoda: Se înmoaie tamponul în lapte și se aplică peste tot pe față. Se șterge folosind tot un tampon de vată, apoi se clătește cu apă caldă. Acum, pielea este pregătită pentru următoarea etapă, exfolierea.
Pasul 2: Exfolierea
Niciun tratament facial nu este complet fără acest pas. Exfolierea este importantă pentru îndepărtarea celulelor moarte ale pielii, cele care dau aspecul nesănătos al tenului. Îndepărtând celulele moarte, tenul devine mai moale și mai luminos.
Ingrediente: 1 lingură fulgi de ovăz, 1 lingură pudră de coajă de lămâie, câteva picături de apă de trandafiri
Metoda: Fulgii de ovăz se macină, pentru a obține o pudră fină. Se adaugă pudra d ecoajă de lămâie și apa de trandafirii și se amestecă bine. Se freacă ușor fața cu acest amestec, cu mișcări circulare, cu vârful degetelor. Continuă așa timp de 2-3 minute, apoi clătește cu apă caldă și usucă.
Pasul 3: Înălbirea
Nu este un pas obligatoriu, dar ajută la albirea tenului. Se poate folosi miere și lămâie, două ingrediente naturale care au acest efect de albire.
Ingrediente: 1 lingură de miere, câteva picături de suc de lămâie
Metoda: Se amestecă mierea cu sucul de lămâie într-un bol. Se aplică un strat subțire pe față și se lasă aproximativ 10 minute înainte de a clăti cu apă simplă.
Pasul 4: Baia de aburi
Baia de aburi este unul dintre cei mai importanți pași ai tratamentului facial. Rolul său este de a îndepărta și mai bine orice urmă de praf sau impurități de pe piele, dar și acela de deschiderea porilor. Este foarte important, pentru ca pielea să fie pregătită pentru aplicarea măștii.
Se pune apă la fiert într-un vas. Se ține fața deasupra aburilor, cu capul acoperit cu un prosop. Menține astfel cel puțin 5 minute.
Pasul 5: Masca cu fructe
Acesta este pasul principal al tratamentului. Să vedem cum se prepară masca cu fructe și cum se aplică pe față.
Masca cu miere și papaya
Ingrediente: ½ papaya, 1 lingură de miere
Metoda: Papaya coaptă se taie în bucăți mici, care se zdrobesc pentru a obține o pastă fină. Se adaugă mierea și se amestecă bine. Se aplică un strat uniform pe față și se păstrează timp de 20 de minute, apoi se clătește.
Masca de față cu banană
Ingrediente: ½ banană, 1 linguriță suc de lămâie, ½ linguriță de miere
Metoda: Banana coaptă se pune la blender sau se zdrobește, pentru a obține o pastă fină. Se adaugă sucul de lămâie și mierea și se amestecă bine. Se aplică pasta obținută pe față și pe gât. Se lasă să se usuce timp de 20 de minute, apoi se clătește.
Pasul 6: Hidratarea
Ca un ultim pas, pielea trebuie hrănită și bine hidratată după aplicarea măștii de față. Și în această etapă se pot folosi ingrediente naturale, ca de exemplu castravetele.
O jumătate de castravete se taie în bucăți mici, care se pun la blender, pentru a extrage sucul. Pasta obținută se aplică pe față și pe gât și se lasă să stea timp de 10 minute, apoi se clătește cu apă rece.