Pages Menu
Categories Menu

Posted on dec. 12, 2023

Tot ce trebuie să știi despre îndepărtarea petelor întunecate de pe față

Tot ce trebuie să știi despre îndepărtarea petelor întunecate de pe față

Este visul oricărei femei să aibă un ten fără pete, ca să nu fie nevoită să apeleze la tot soiul de creme, corectoare și fonduri de ten pentru a le acoperi. Dar cu stiul de viață actual și factorii de mediu, petele întunecate și hiperpigmentarea este o problemă la ordinea zilei, care ne preocupă mereu. Vârsta, expunerea la soare și dezechilibrele hormonale sunt și ele cauze ale aparației petelor închise la culoare, melanina din piele fiind cea care dă aspectul pătat.

Din fericie, petele negre pot fi controlate. Cu o combinație de medicamente și remedii naturale, folosind ingrediente ce pot fi găsite chiar în bucătăria noastră, tenul tău poate să arate perfect din nou și poți preveni apariția altor pete. 

Ce cauzează apariția petelor negre pe față?

Petele întunecate apărute pe față pot fi rezultatul a numeroși factori. Însă printre cele mai comune cauze se numără următoarele:

  • expunerea la soare este responsabilă de minimum 70-80% dintre pete. Razele UV accelerează producția de melanină din piele. Petele apar atunci când melanina formează aglomerări sau se produce în concentrații semnificativ mai ridicate. Expunerea la soare mai cauzează și îmbătrânirea prematură a pielii, ducând la apariția liniilor fine și a ridurilor.
  • expunerea la lumina albastră emisă de echipamentele digital precum telefoane mobile sau laptopuri, care este diferită de lumina UVA și UVB. O doză semnificativă de expunere la lumină albastră primim în fiecare zi, prin natura stilului nostru de viață, ceea ce contribuie la apariția petelor și a hiperpigmentării. La fel ca în cazul expunerii la soare, lumina albastră cauzează degradarea colagenului din piele și astfel apar ridurile.
  • cauze medicale, precum schimbările hormonale care apar în timpul sarcinii. Nu este deloc neobișnuit ca femeile însărcinate să aibă pete pigmentare excesive.

Petele pigmentare datorate expunerii la soare și la lumina albastră pot fi evitate prin utilizarea cremelor de protecție solară. O cremă cu minimum SPF 15 este foarte recomandată pentru utilizare zilnică. Se recomandă aplicarea cu cel puțin 15 minute înainte de a ieși la soare. De menționat este și faptul că efectul protector al acestor creme ține doar pentru două ore, de aceea este necesară reaplicarea. 

Tratamente eficiente pentru petele pigmentare

Anumite ingrediente sunt foarte eficiente în combaterea aparției acestor pete, iar ele sunt componentul cheie al produselor utilizate pentru reducerea aparenței petelor. Iată care sunt cele mai comune:

  • niacinamida sau vitamin B3, este cunoscută pentru înălbirea petelor întunecate și unifromizarea culorii tenului. Este un ingredient activ în numeroase serumuri.
  • vitamina C are proprietatea de a bloca acțiunea tirozinazei, enzima care ajută la formarea melaninei. S-a observat că prin utilizarea continuă a vitaminei C timp de 16 săptămâni reduce semnificativ aparența și a celor mai încăpățânate pete.
  • retinolul, un derivat al vitaminei A, este utilizat pentru iluminarea tenului, reducerea acneei, și, cel mai important, stimularea producției de colagen la nivelul pielii. Astfel, retinolul este cel mai dorit ingredient din produsele anti-age, singur sau în combinație cu vitamina C.

Anumite tipuri de tratamente sunt deasemenea eficiente în tratarea petelor întunecate. Ele sunt de obicei efectuate de medici practicieni sau dermatologi, acționând mai rapid decât produsele cosmetice. 

  • microdermabraziunea, care presupune exfolierea cu echipamente cu vârf de diamant. Se îndepărtează astfel partea degradată a pielii, lăsând-o vizibil mai fină și cu aspect mai uniform.
  • peeling chimic cu acid glicolic, acid alpha-hidroxi, acid lactic, acid tricloroacetic, etc. folosite pentru accelerarea exfolierii și a procesului natural de îndepărtare a pielii. Rezultul este un ten proaspăt și luminos aproape instantaneu.

Remedii naturale pentru îndepărtarea petelor pigmentare

Dacă petele nu sunt chiar așa de evidente și de încăpățânate, pot fi de ajutor și o serie de ingrediente din bucătărie.

  • exfoliere cu papaya, care este plin de AHA, astfel încât este un foarte bun exfoliant natural pentru piele. El îmbunătățește pielea prin subțierea stratului superior al pielii și dezvăluirea tenului sănătos de dedesubt. Papaya are și calități anti-age, fiind potrivit pentru toate tipurile de piele. Pentru a trata petele întunecate cu papaya, zdrobește fructul într-un bol și aplică pe pielea curată.
  • iluminare cu iaurt,  care conține acid lactic, cu efecte asupra tenului neuniform, dezechilibrele de pH și petele. Aplică un strat gros de iaurt ca o mască și menține 10-15 minute înainte de a clăti cu apă.
  • mască cu lămâie și miere. Lămâia conține vitamina C naturală, un antioxidant cu efect de înălbire a pielii. Mierea are calități exfoliante și hidratante, ceea ce balansează efectul de uscare al sucul acid de lămâie. Pentru a pregăti masca, folosește sucul de la o jumptate de lămâie și amestecă-l cu o jumătate de linguriță de miere. Aplică amestecul pe față și menține timp de 10 minute.
  • mască cu turmeric și miere. Turmericul este foarte eficient în inhibarea producției de melanină, care este cauza esențială a hiperpigmentării. El este în plus și anti-inflamator, ceea ce calmează pielea. Pentru reducerea petelor întunecate, amestecă turmeric și miere în cantități egale. Masca obținută se aplică uniform pe față timp de 10 minute.
error

Like dacă îți place blogul meu